Bucuria noastră ca profesori este să vedem ascendența elevilor noștri în viață, să îi vedem puși la casa lor, căsătoriți, cu un loc de muncă și fericiți. Atunci avem așa un aer de mulțumire, cumva, într-o minusculă formă am avut și noi un aport. Am foști elevi doctori, ingineri, profesori, cam prin toate meseriile din societate.

Alice însă a avut alt destin. A plecat dintre noi repede (la 21 de ani), lăsând în urmă lacrimi, întrebări, durere și fiori. Era o elevă bună la învățătură, modestă și cu foarte mult bun simț. Nu vorbea în plus, își cântărea bine cuvintele, chiar și când îi venea rândul să răspundă făcea economie de vorbe. Dar moartea vine și peste oamenii educați.

Era foarte talentata la fotbal. Când ajungea mingea la piciorul ei, se transforma imediat în gol. Chiar și băieții priveau cu oarecare invidie. Bucuroși am citit pe internet despre performanțele aduse…