Știm că ați ales calea pribegiei pentru că țara în care ați văzut prima dată răsăritul devenise atât de strâmtă încât parcă nu mai încăpeam cu toții în ea. Dar știm și că odată ajunși acolo departe, departe de cei dragi, inima v-a rămas tot acasă. Pentru că țara, nația, casa sau job-ul se pot schimba, dar sângele niciodată. Mai ales sângele de român!

Știm că v-a fost extrem de greu când timpanele vi se umpleau la fiecare colț cu apelative discriminatorii de „foreign” „estranjeros”, „auslander” și mai ales „romanian gipsy” și „hoți”, și că ați fost priviți ca europeni de mâna a doua. Dar fiecare scuipat aruncat asupra sufletului de român e șters cu lacrimile părinților voștrii care au rămas acasă cu ulițile copilăriei pustii, cu bisericile goale și candelele aprinse și ziua-n amiaza mare, la doișpe! Rugăciunile lor v-au ținut mereu în picioare! Mai ales atunci când ați…