ULTIMELE STIRI!

Soția pastorului Mihai Huşanu a plecat în veşnicie!

Duminică dimineața, 17 mai, sora Domnica Huşanu şi-a sfârşit alergarea pământească,  la vârsta de aproape 90 de ani.
Născută în data de 30 august 1930, în localitatea Brăeşti, Bucovina, sora Domnica avea să îl întâlnească pe pastorul Mihai Huşanu în anul 1954, în timp ce acesta era student al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti.
Din 1956, odată cu preluarea pastoratului la Biserica Creştină Baptistă nr.1 din cartierul Mănăştur, familia Huşanu s-a mutat la Cluj Napoca.
Dumnezeu le-a binecuvântat familia cu 5 copii: Lidia, Cornelia, Dan, Magda şi Mihai.
La Cluj, sora Domnica a lucrat ca tehnician laborant la Institutul Agronomic, până la pensionare.
A fost un ajutor potrivit pentru pastorul Mihai Huşanu,  cel care a slujit mulți ani în calitatea de preşedinte al Comunității Bisericilor Creştine Baptiste Cluj, dar şi în calitate de preşedinte al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România între anii 1984-1988.
În ultimii ani a suferit numeroase intervenții chirurgicale. Şi-a sfârşit alergarea pământească în data de 17 mai. Înmormântarea va avea loc marți, 19 mai 2020, în oraşul Cluj Napoca.
Dumnezeu să mângâie familia îndoliată!
Ionel Tuțac

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Despre ADMIN (5499 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: