ULTIMELE STIRI!

Paștele în vremea COVID-ului: Renunţarea, drumul spre reușită?

„Rugaţi-vă! Dacă nu lui Dumnezeu, atunci unui dumnezeu. Recunoașteţi că am fost înfrânţi, căci ăsta este primul pas spre victorie.”

Așa se încheia un articol recent, care prelua postarea de pe Facebook a unui medic militar aflat pe frontul medical din Suceava. „Acum toţi cei decedaţi sunt doar numere. Va veni clipa când vor fi NUME. Vom avea cu toţii pierderi. Veţi dori un umăr pe care să plângeţi, dar nu îl veţi găsi, pentru că toţi vor avea pe cineva de plâns. Ne va pune la încercare esenţa noastră, ne va zgudui umanitatea din noi (…).

Luptă, putere, autoafirmare

Recunoașterea înfrângerii nu este specifică naturii umane. Omul este înzestrat cu instinctul de supravieţuire, graţie căruia poate identifica oricând, chiar cu un pas înaintea confruntării decisive cu moartea, strategii nebănuite pentru victorie sau cel puţin pentru evitarea prăbușirii ultime.

Omul este născut să lupte, să câștige, să posede, să controleze. Indiferent dacă își dă seama sau nu, ceea ce îl direcţionează hotărât în viaţă sunt nevoia și instinctul de luptă, de victorie, de posesiune. Controlul pe care îl poate deţine asupra celor din jur, asupra lumii înconjurătoare și asupra propriei sale vieţi îi garantează siguranţa în faţa necunoscutului. Din Antichitate până azi, în numele acestei aprige strădanii de a răzbate în viaţă și de a se adapta sistemelor de valori socotite vitale supravieţuirii, oamenii au luptat cu preţul vieţii pentru orice – pentru cuceriri, pentru împărăţii, pentru putere, pentru drepturi, pentru idei și pentru fericire.

De aceea, în nenumărate locuri ale lumii și în timpuri diferite ale istoriei, înfrângerea a fost considerată infinit mai rușinoasă decât moartea însăși.

Autoafirmarea pare a fi scopul oricărei fiinţe care posedă suflare pe pământ. Iar această autoafirmare presupune negarea celuilalt, până la anihilarea lui. Mă afirm eu, în defavoarea celuilalt; astfel, ies biruitor, răzbat în viaţă, am succes. Într-un articol intitulat „Despre darurile umilinţei, Costică Brădăţan, profesor de știinţe umaniste la Texas Tech University, scria că una dintre formele specifice ale autoafirmării este puterea, iar aceasta, în opinia comună, „dacă nu e manifestată, simţită, etalată și absorbită, e nulă. Puterea nu există cu adevărat până nu lasă o urmă în minţile și în corpurile celorlalţi.” În felul acesta, lipsită de factorii educativi, interacţiunea umană nu e, în esenţa ei, decât un câmp de luptă.

Întâlnirile dintre oameni, continuă Brădăţan, „se transformă, de obicei, în orgii ale autoafirmării. Lupta noastră pentru putere modelează felul în care acţionăm și ne comportăm, felul în care gândim și în care simţim. Și, pe parcursul acestui proces, ne corupe – ușor, imperceptibil, din ce în ce mai ademenitor. Dată fiind natura înșelătoare a puterii, chiar și atingerea ei cea mai delicată se poate dovedi fatală integrităţii cuiva. Pe termen lung, asemenea vieţii înseși, puterea e o boală mortală. Pentru a deveni oameni în adevăratul sens al cuvântului, avem nevoie să ne împotrivim amândurora.”

Astăzi, mai mult ca oricând, una dintre provocările majore o reprezintă ritmul accelerat al schimbărilor de pretutindeni: din viaţa economică, din viaţa personală sau cea socială, din tiparele de gândire și comportamente. Nevoia de a te adapta rapid este crucială pentru a ţine pasul cu societatea. De aceea, pentru a rezista, și strategiile omului de a se afirma onorabil în lume se intensifică și se diversifică. Dezvoltarea personală, printre acestea, îl învaţă pe om cum să lupte cu forţele potrivnice – nu pe câmpul de luptă cu dușmanii de război, ci cu cei interni, generaţi de traiul occidental modern: anxietatea, relativizarea reperelor, neliniștea. Oricum ar fi și orice forţe adverse ar simţi că are pe frontul vieţii, omul se menţine un luptător încrâncenat cu orice preţ, nedorind să lase din mână frâiele fericirii, ale împlinirii, ale succesului. De la naștere și până la moarte, îndârjirea e amprenta de neșters a firii umane.

Dacă nu ne smerim, vom pierde acest război.” Astfel își continua confesiunea medicul militar din Suceava, care, acţionând pentru salvarea semenilor în lupta cu COVID-19, prevedea teroarea înfrângerii. Totuși, în mijlocul acestei bătălii, acest salvator de suflete a identificat un drum spre victorie – cel mai neobișnuit și mai nepopular drum cu putinţă.

Abandonare de sine, renunţare, autonegare

Și dacă îndârjirea, puterea și autoafirmarea nu sunt căile reale spre succes? Dacă ele sunt doar expresia unei firi omenești alienate și păcălite în ambiţiile ei? Dacă succesul adevărat se atinge, de fapt, cu totul altfel?

Deși pare greu de acceptat, creștinismul afirmă ca strategie supremă de succes exact opusul îndârjirii, al puterii și al autoafirmării. În locul încrâncenării, el propune abandonarea, în locul puterii, smerenia, iar în locul luptei, renunţarea și lipsa controlului. Acesta este apogeul învăţăturii lui Iisus, o nebunie absolută în ochii multora, un lucru prea greu de înţeles și de asumat în ochii altora – atât în trecut, în epocile istorice preocupate de supravieţuire, cât și astăzi, în era umanităţii obsedate de succes și de împlinire. Poate fi smerenia sau pierderea controlului asupra vieţii proprii o cale spre succes, sau cel puţin o treaptă spre reușită? Oare nu cumva înseși ambiţiile noastre și preocuparea pentru succes și împlinire stau împotriva noastră?

Oare „ne putem împlini umanitatea nu doar prin autoafirmare (care n-ar face decât să ne prindă și mai tare în strânsoare), ci prin autonegare”, cum consemna în articolul menţionat profesorul Brădăţan?

Ce este această autonegare, această abandonare și pierdere a controlului, această lepădare de sine care pare a presupune cea mai vulnerabilă expunere în faţa adversităţii? Nu este nici pasivitate, nici neglijenţă, nici neputinţă. Nu este vorba aici nici de vreun îndemn la resemnare, nepăsare sau slăbiciune. Creștinismul nu a făcut din om o fiinţă neînsemnată și fără valoare, înjosind-o sub pretextul păcatului pe care i l-a sancţionat în firea pământească. Dimpotrivă, creștinismul a pus cel mai mare preţ asupra omului și nu i-a recomandat o viaţă lipsită de sens, de valoare și de strălucire. Doar că i-a identificat o altă strategie de succes: un mecanism cu totul opus celui spre care s-a demonstrat înclinată omenirea dintotdeauna, în care noţiunile valoare și strălucire au fost recondiţionate semantic.

„Trebuie ca El să crească și eu să mă micșorez” (Ioan 3:30), a spus Ioan Botezătorul, profet recunoscut și neegalat, când L-a cunoscut pe Iisus și a înţeles însemnătatea unică a misiunii Sale. Nu este ușor să admiţi că un altul este mai bun și mai competent decât tine, dar este onestitate și smerenie. Și este un pas spre succes.

Abandonare înseamnă să admiţi că perspectiva ta asupra lucrurilor, deși e a ta și e cea mai bună pe care o ai în prezent, s-ar putea să nu fie singura sau cea mai potrivită; înseamnă să accepţi că altul poate avea o viziune mai bună decât a ta. Dacă nu accepţi, rămâi rigid. Dacă admiţi, este un pas spre succes.

Abandonare înseamnă să renunţi la fricile tale, acceptând că „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate lucrurile” (1 Ioan 3:19). Dacă nu, rămâi temător.

Abandonare mai poate însemna o depășire a nivelului de confort, înţelegând că uneori trebuie să acţionezi împotriva oricărei frici limitative, întocmai ca apostolul Petru pe ape (Matei 14:28-31); altminteri, stagnezi, rămâi același. Este un pas spre succes.

Iosif, faimosul fiu al patriarhului biblic Iacov, care în drumul său spre postul de premier al Egiptului antic a trecut prin beciul temniţei (Geneza 39 – 41), este un exemplu elocvent că renunţarea la sine înseamnă uneori să stai în întuneric, nu în lumina strălucitoare a soarelui. Dar în întuneric, în afara decorului, lucrurile ascunse și subtile prind contur. Succesul trece și pe aici. Poate obligatoriu.

CITESTE MAI MULT: https://semneletimpului.ro/religie/paste/paste-in-vremea-covid-ului-renuntarea-drumul-spre-reusita.html

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Despre ADMIN (5404 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: