ULTIMELE STIRI!

Cel puțin 5 motive, fiind pastor ordinat, n-am luat totuși Cina Domnului (Euharistia) în familie

Nu știu alții cum sînt … dar eu cînd mă gîndesc … ” – așa îmi vine să încep această postare, cu celebrul anacolut din începutul Amintirilor din Copilărie …

Disclaimer/Întîmpinare

Ceea ce este mai jos nu reprezintă o serie de afirmații teologice valabile pentru alții sau judecabile instituțional, nu este schiță de predică, reprezintă doar cîteva convingeri personale decantate în timp. Judecați astfel!

Nu știu ce au decis alții, dar vă spun ce am decis eu în dreptul meu, fără pretenția că am epuizat teologal subiectul, fără pretenția că am monopolul adevărului. Este înțelegerea mea limitată și limita libertății mele în Cristos cu privire la acest subiect/ritual/practică eclesială.

autor Iurie Cojocaruautor Iurie Cojocaru
Cîteva precizări inițiale:

Nu m-am lansat înainte de această zi în discuții, care s-au aprins peste poate, dînd la iveală faptul că dintr-o dată lumea evanghelică s-a populat îmbucurător de mult cu pletoră de teologi amatori. Deținătorul de tastatură simte nevoia imperioasă de a-și da cu părerea asupra unui subiect pe care s-au certat cei mai luminați reformatori, pe un subiect de la care s-au despărțit lumi teologice: Euharistia.

Dintr-o dată enoriașul consumator de slujbe on-line, cititor de pdf-uri și link-uri zburdă între liturgica și exegeza, istoria bisericii și dreptul bisericesc, toate deținute la inelarul stîng. Pozițiile cultelor principale din Alianța Evanghelică au fost ridiculizate pe rînd de băștepții veacului albăstrit de facebook, fie au fost tratate cu nepăsare suverană, sau, de ce nu, chestionate că n-ar fi fost vreun minitratat teologic, cînd scopul acestora nu era altul decît să se adreseze omului de rînd, EMB-ului (enoriașul mediu binevoitor). Astfel dar, îndemnați de unul sau de altul, fiecare a ales să facă ori după propriul cap, ori după capul pe care l-au ascultat ultima dată on line. Vorba aia: fii original, piaptănă-te ca Bono! Doar protestanți sîntem, protestăm la orice, că ”noi și cu Dumnezeu formăm majoritatea”.

Cum s-a apropiat prima Duminică din lună, coreligionarii mei au intrat în ”febra Cinei Domnului”, o febră stranie, pentru că nu era așa mare urgență pînă acum, dar articolele pe bloguri, postările pe facebook și videoblogurile au început să curgă. N-am intrat în această cursă a poziționărilor. Am distribuit doar comunicatul cultului din care fac parte, prilej de ironii, de asemenea.

Faptul că oamenii discută este benefic, dar discutăm oare din știință sau doar ca să jucăm rolul nefast al lui Gică Contra, doar pentru că ne plictisim în carantină? Se discută argumentat sau cu patima pariului pe ”jucători”?

Am discutat astăzi cu Natalia și ea m-a întrebat:

Și totuși cum va fi cu Cina Domnului în viitor, dacă această stare se prelungește? Ne este foame de părtășie!

Ei, cred că acest cuvînt este cheie: comuniune, părtășie!

Poate fi acesta imitat, simulat, transferat din spațiul comun al comuniunii spre spațiul privat? Da, noi evanghelicii avem o liturgică (care este superbă, dar lipsește cu desăvîrșire) destul de relaxată, prea relaxată, după a mea părere. Noi chiar sîntem în stare să dăm Cina Domnului peste șervetul de pe care tocmai am strîns furculițele înfipte în oul fiert. Unde au hodinit micii și muștarul poate apărea imediat vinul euharistic.

Care este oare distanța dintre spațiul comuniuniiși spațiul comun? Trebuie acest interval păstrat, cultivat? Cît de mare ar trebui să fie tensiunea între spațiul și timpul liturgic, între masa pe care așezăm elementele Cinei și strachina proprie?

Noi sîntem oameni de la țară acum. Am fost pastor de oraș mic un timp bun. Acum ne-am mutat cu membralitatea între oameni simpli, la țară, într-un sătuc ascuns între dealuri, în care argumentele bunului simț de lovesc în ”numele Tatălui” mai bine decît complicate manuale de dogmatică și raționamente care trec pe la Paștele Evreiesc cu ocolire prin sistemul de jertfe iudaic. Fraților de la Mierlău nu le trebuie multă filozofare să înțeleagă anumite chestiuni de bun simț. Există lucruri clarificate după un instinct eclesial bine conturat.

Iată deci:

Asta am înțeles eu, că pentru a SĂVÎRȘI (și nu la întîmplare am ales verbul) Cina Domnului, Comuniunea Euharistică, trebuie îndeplinite cîteva condiții care se întrevăd din textele pauline și cîteva condiții care vin din practica bisericească și tradiția (da, tradiția, că și noi protestanții avem tradiție) reformată:

SINCRONIZAREA – Cred că este necesar ca ipostaza locală (pentru că Biserica Universală se ipostaziază necesarmente local) a Trupului lui Cristos să fie în același timp laolaltă. Da, asta se poate realiza și pe internet, cu binecuvîntări on line. Dar ..
SINTOPIZAREA – Sintopia sau sintopizarea înseamnă adunarea tuturor membrilor unei biserici locale ÎN ACELAȘI LOC (top). Da, Scripturile ne spun că erau TOȚI (la insistența unui prieten pun tot pasajul scriptura v. 46. ”Toti impreuna erau nelipsiti de la Templu in fiecare zi, frangeau painea acasa si luau hrana cu bucurie si curatie de inima” – cu mențiunea că atunci creștinii nu aveau cadrul eclesial definit, ci numai cadrul ritualic la Templu) ÎMPREUNĂ, adică în același timp, în același loc și așa frîngeau Cuvîntul și Pîinea. Sicronizarea și sintopizarea ne adună și ne propulsează în timpul și spațiul liturgic, iar liturgicul este opus privatului. Profanul, etimologic vorbind, este ce este în fața și afara templului. Este oximoronic să spui că am ținut o leitourgia acasă. Aceasta este o formă de profanare, tehnic vorbind. Acelea sînt ierurgii eventual, cînd duci spațiul eclesial, cînd îl extinzi, cînd îl întinzi către spațiul privat (vezi dusul Cinei la bolnavi, cît mai aproape de momentul euharistic, cît mai aproape de spațiul eclesial – în parohie!). Tocmai ieșirea din spațiul privat (dar, de, n-avem noi cunoștințe de chestiuni din astea complicate, noi dăm înainte cu Wurmbrand, de parcă precedentul R.W. și condițiile în care s-a luat Euharistia la Pitești sînt normative pentru noi astăzi în situația de acum…) tocmai ieșirea dinspre familie spre spațiul eclesial, mușcarea din cele ale noastre și dăruirea către ce este al tuturor, tocmai aici este direcția în care se mișcă și respiră Biserica. Nu luăm ce este al nostru, privat, familial să-l vulgarizăm (să-l arătăm poporului, vulgului, am folosit cuvîntul în sensul etimologic) și nu ne familiarizăm (aducem tămîie în casă ca să ne parfumăm pe la subraț cu lucrul liturgic) eclesialul. ”Ce n-aveți case în care să mîncați?” … întreabă Apostolul. Iată că în eclesiologia medie, pe care o găsim în epistolele pauline, față de eclesiologia timpurie, din Fapte, evanghelii și Iacov, separația privat-public, familiar – liturgic începe să apară și chiar să fie în tensiune. Ideea că … ”primii creștini n-aveau nicio problemă să o facă prin case, în familii”…. este o ușoară prostie hermeneutică, inconsecventă practic. Așa cum am spus, încă din primul secol apar evoluții liturgice și ceea ce s-a făcut la un moment nu s-a mai făcut și nu se mai face acum. A spune fraze de genul, cer condiția unei lobotomizări teologice: ”ce-aș mai vrea să fie ca în biserica primară!” Ești sigur? Chiar? În neclaritățile teologice de atunci? Fără Noul Testament pînă în 284 după Cristos? Ah, și ți-ai vinde tot ca să pui împreună? Să fim serioși! Faptul că s-a făcut o dată, precedentul, nu este legiferant pentru posteritate ca în justiție. Precedentul poate prezenta tocmai excepția de neatins.
SINERGIA – Eh, am putea la un moment dat forța lucrurile. Sîntem totuși în același loc, on line, facem cumva și redefinim spațiul eclesial ca un spațiu circumscris de parole și politici de participare asumate. Dar sinergia (nu a faptelor, că este pleonasm), împreună-lucrarea (așteptați-vă unii pe alții)… crearea acelui moment în care tragem cu ochiul în stînga în dreapta, privindu-ne frații, privind elementele, împreună-lucrarea oficiantului cu cei care sînt slujiți, toată această sinergie necesită spațiu liturgic și timp liturgic, sintopic și sincronic. Argumentul de tip … da, da Richard Wurmbrand, cum și-a dat Cina singur cu nimic…. În primul rînd să vă văd pe voi după 12-13 ani de izolare. Apoi mai discutăm. Ho, că au trecut abia 2 luni de cînd n-am dat păhărelele? S-ar putea să mai treacă două! Chiar așa de mare este panica? Există culte care dau Împărtășania o dată sau de două ori pe an. Dacă ne este foame de Cristos, Pîinea și Apa Vieții, Vinul cel Bun din Butucul lui David, Îl avem în fiecare zi cu noi? Chiar așa ne arde buza dacă nu luăm o lună cele două elemente? Și apoi sînteți gata să împărtășiți chiar TOATE concluziile teologice ale lui R.W.? Dacă este un personaj carismatic și fascinant chiar îi imităm toate faptele? Precedentul istoric în cazul cuiva, în situații excepționale, nu creează reguli dogmatice și liturgice pentru comunități întregi în ALTE situații excepționale. Și aici trebuie să admitem că nu ne-am mai confruntat cu așa ceva niciodată. Avem nevoie de orientare teologică la calm și de minte limpede, nu de heirupisme eclesiale de genul: ”ia repede Cina că vine trenu … ”
SOLEMNITATEA – Da, solemnitatea! Domnul Însuși ne-a spus că ne va invita la ceva masă asemenea, dar numai în Împărăția Sa. Apostolul Pavel în 1 Corinteni 11 scrie tocmai împotriva faptului că cei din Corint coborau ritualul la nivel de chermeză, îi amendează că desolemnizau masa Domnului, îmbătîndu-se. Transformînd paharul Domnului în paharul dracilor, invitînd în agapa fraților obiceiurile și atmosfera din agora sau din casă. Avem nevoie de ritualuri, dragii mei. Sîntem ființe ritualice. Acum cînd totul devine familiar, cînd ce trebuie să stea afară este adus în casă, cînd ce trebuie să stea în casă este dus afară, cînd inversăm categoriile, vorbind despre minunea ”înmulțirii hîrtiei igienice”, desacralizăm simboluri și ne ducem pe sofa amvonul, acum cred că trebuie să mergem în sensul opus mișcării pendulului și să răscumpărăm ritualul. Protestanții au nevoie mai mult ca oricînd de răscumpărarea și implementarea, pentru că unii n-au vizitat niciodată concepte precum: spațiu liturgic, timp liturgic, ritual! Iar pentru noi ideea de symbolon nu reprezintă nimic mai mult decît funcția înlocuitoare semiotică a unui semn de circulație, un simplu reminder, un jalnic sprijin anamnetic. Noi sîntem cei care am inventat ideea de ”stat la o cafea cu Isus Cel în Blugi”, noi sîntem cei care ne tragem de brăcinari cu Sfînta Treime într-o grotescă horă a unei penibile familiarități. ”Duceți pînă la capăt Mîntuirea voastră cu frică și cutremur” nu mai rezonează în capul generației care crede că poate totul oricînd, oriunde numai pentru că, vorba unui prieten, îi poate răspunde pe twitter lui Trump. Apelul meu nu este unul teologic în primul rînd, ci practic. Teleologic. Ne uităm la scop, ne uităm la final, ne uităm la capătul de drum și văzînd căpătul spre care ne îndreptăm cred că am ajuns cel puțin noi ca familie și biserică că trebuie să ne schimbăm traiectoria.
SENZORIALUL – Da, senzorialul. Sîntem ființe senzoriale. Avem nevoie de vizual, de auditiv, de miros, de gust, de elementul ținut în mînă, dar și de fața și prezența celuilalt. Cina Domnului, Euharistia este un ritual comunitar, dialogic, petrecut sincronic, sintopic, sinergic și solemn. Este tocmai despre celălalt, străinul făcut frate, nu este vorba despre soț-soție-copii, despre relațiile de sînge natural, ci TOCMAI DESPRE o altă consagvinitate. În Cina Domnului, care NU ESTE ZIDITĂ PE masa Pascală, nu sărbătoresc cu cel din casă, ci celebrez ALTERITATEA dusă la extrem: dușmanul, prognitorul făcut frate. Mă uit la paharul cu roșeața din el și îmi dau seama că sînt frate de Sînge, Sîngele Domnului cu cel antipatic și nesuferit din fața mea, din dreapta mea. Petru nu-și ia Cina cu nevastă-sa și soacră-sa, cu cu Saul, prigonitorul și ucigașul, transformat în Paul. Prezența celuilalt, care mă deranjează, dar pe care SÎNT OBLIGAT SĂ ÎL SUPORT, să îl iubesc… asta sărbătoresc și celebrez la Cina Domnului. Relația imposibilă. De ce să închid asta la cei din familia mea, pe care chiar și păgînii îi pot iubi? Faptul că și eu și el sîntem invitați într-un mod imposibil, de un Rege Imposibil, la o Nuntă Imposibilă, în care Mirele moare și noi sărbătorim Moartea Lui, pîinea care se frînge și văd cum se frînge … apoi zîmbim și ne bucurăm de Învierea Lui, aceasta este parte din chemarea la Masa Lui, preînchipuire a Mesei de la Nunta Lui.
De aceea astăzi n-am luat Cina acasă, printre blidele noastre, pe scaunele noastre, cu consangvinii noștri.

Pentru că n-am putut să respiram același aer, în același timp, în același loc, cu frații și surorile din Mierlău, pentru că n-am putut să sintopizăm, să ne sincronizăm, să fim în deplină sinergie, să simțim, vedem, auzim, să ne bucurăm senzorialși solemn de familia lui Cristos.

De ce și cum au făcut-o alții? Treaba lor. Părerea mea este că mulți au făcut-o ca să vadă cum e… așa ca o experiență nouă. Să le fie digestia ușoară! Asta am numit haiducie culinară. Asta este genul de practică eclesială de tipul ”haideți să haidem”. DAcă se poate, de ce nu?

Cică un popă a dat Sfînta Împărtășanie cu țuică. A fost chemat de episcopul locului la judecată:

Episcopul: Părinte, am auzit că ai dat împărtășania cu țuică!

Preotul: Da, așa-i, preasfințite!

Episcopul: Dar nu se poate, părinte, nu se poate! Cum Dumnezeu… ?

Preotul: Ba se poate, preasfințite, că am încercat eu! Se poate!

citeste mai mult:

https://mariuscruceru.ro/2020/04/05/cel-putin-5-motive-pentru-care-astazi-fiind-pastor-ordinat-n-am-luat-totusi-cina-domnului-euharistia-in-familie/

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Despre ADMIN (5458 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: