ULTIMELE STIRI!

Izbăvirea pentru noi, casele noastre și biserica noastră vine de la Domnul!

Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult și că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăți tari în niște mormane de dărâmături. Și locuitorii lor sunt neputincioși, înspăimântați și uluiți: sunt ca iarba de pe câmp și verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri și ca grâul care se usucă înainte de a da în spic. 
Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea și din pricina robului Meu David!

Frații mei,
În mijlocul îngrijorărilor care devin tot mai apăsătoare, aș vrea sa înțelegem că ce se întâmplă e cu știrea și cu voia Dumnezeului nostru. Nu cred că e înțelept să pretindem că avem răspunsuri, soluții, să arătăm cu degetul în stânga și în dreapta, ci cred că e înțelept să apelăm la Dumnezeu pentru ocrotire, bazându-ne nu pe meritele noastre, ci sperând în meritele Robului lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos. Așa cum altădată mai marii poporului încercau să nu aducă mai multa îngrijorare locuitorilor de rând (vezi cap. 37), vă chem în primul rând pe noi, cei care ne consideram formatori de opinie, să renunțăm la reproșuri inutile și, cum altădată a făcut Ezechia, să venim cu “scrisoarea realității actuale” înaintea lui Dumnezeu într-un mod sincer, cu pocăință, cu rugăciune și cu convingere că izbăvirea pentru noi, casele noastre și biserica noastră vine de la Domnul. Vă atrag atenția că, chiar dacă e normal (și nu e rău) să facem tot ce depinde de noi pentru a rămâne în viață, este mai important să facem tot ce depinde de noi pentru a fi gata să ne întâlnim cu Domnul nostru.

„Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii.” 1 Cor. 15:9
Cu smerenie și pocăință deci să stăm în rugăciune pentru noi și ai noștri; cu smerenie și pocăință să cerem iertare de la Domnul și călăuzire de la Duhul Sfânt pentru schimbarea atât de necesară în viețile noastre. Cu smerenie și pocăință să cerem înțelepciune de la Dumnezeu pentru a fi de folos semenilor noștri în vremea aceasta. Doamne, ajută-ne!

Ionică Bădeliță

http://www.filadelfiasv.ro/izbavirea-pentru-noi-casele-noastre-si-biserica-noastra-vine-de-la-domnul/

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Nu pot încărca informațiile despre blog în acest moment.

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Despre ADMIN (5142 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: