ULTIMELE STIRI!

De ce este familia atât de importantă?

„Reinstituirea familiei extinse” a fost titlul primului raport de cercetare din istoria Jubilee Center. Raportul prezintă modul în care o viziune socială biblică ar putea fi aplicată politicii publice din Marea Britanie. 35 de ani mai târziu, ne întoarcem la acest subiect și îl declarăm o temă a anului 2020.

Familiile sănătoase sunt centrale în înțelegerea creștină a ceea ce înseamnă o societate înfloritoare. Familiile sunt instituția primară în care se poate dezvolta angajamentul, iubirea sacrificială, sprijinul și îndrumarea. Există o abundență de dovezi care arată că, copiii care cresc într-un cămin stabil o duc mai bine din punct de vedere emoțional și educațional, și se confruntă mai puțin cu probleme de sănătate mintală. Pe de altă parte, se estimează că destrămarea familiei costă societatea noastră în jur de 51 de miliarde de lire sterline în fiecare an.

Majoritatea oamenilor sunt de aceeași părere în privința faptului, că cel mai bun mediu pentru un copil, este ca acesta să crească alături de proprii părinți – de propria mamă și de propriul tată – într-un cămin iubitor. Cu toate acestea, nu putem afirma acest lucru în public, fără să pară în același timp că îi depreciem pe cei a căror căsnicii s-au destrămat, pe mămicile singure sau pe cuplurile de același sex care cresc un copil. Ceea ce intenționăm să fie o afirmație pozitivă, se înțelege acum ca fiind o opinie critică, bigotă și intolerantă.

Cum am ajuns aici? Cumva, conceptul familiei s-a schimbat. Familia – ca un beneficiu public, a devenit o alegere privată. Am înnobilat valorile alegerii personale și a autonomiei individuale, separându-le de orice consens în legătură cu orice este bun și corect despre viața de familie. În ziua de astăzi este mai important să promovăm dreptul unei persoane de a alege (și de alege din nou și din nou) care să fie relațiile lor apropiate, cu scopul împlinirii de sine, decât să afirmăm că există anumite tipuri de structuri familiale, care aduc prosperitate pe termen lung, în special pentru copii.

CITESTE MAI MULT: https://www.stiricrestine.ro/2020/01/15/de-ce-este-familia-atat-de-importanta/

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Despre ADMIN (4818 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: