Reclame
ULTIMELE STIRI!

În divorț cu Dumnezeu

Te uneşti prin Credinţă cu  Sfânta Treime  precum un mire cu mireasa lui. Acum că Unirea s-a realizat ar trebui să  petreci timp cu Mirele tău zilnic, nu doar  in la sfârşit de săptămână. Ar trebui să petreci câteva ore pe zi  alături de Cel cu care te-ai Unit din Dragoste ca să vă puteţi cunoaşte şi mai apoi să vă contopiţi în gânduri şi în  fapte.

Cum ai putea sa-I  spui Iubitului tău că nu ai timp pentru El, decât la anumite ore? Câteva minute dimineaţa  şi dacă mai ai chef  mai vorbeşti cu El şi seara câteva minute,   aşaaaa, la rapid, pentru că eşti prea obosit; peste zi nici nu poate fi vorba  să-i mai dai cate un, „bip” sau să-i trimiţi un, „sms” prin care să-i spui că te gândeşti la El şi că ÎL  iubeşti. Agenda ta e prea încărcată şi uiţi cu desăvârşire de El. Dar  i-ai declarat  dragoste sfântă până la moarte  iar acum nu ai timp de EL?  ÎL neglijezi cu complet? Chiar nu te mai interesează de sentimentele Lui  faţă de tine? Chiar nu mai ai sentimente  faţă de EL?

De fapt, toată problema  comunicării dintre tine şi Mirele tău ceresc provine de la o a treia persoană, amantul  tău spiritual. Acesta  din urmă te-a îmbătat cu farmecele lui şi te-a ademenit  cu ofertele lui ameţitoare şi variate de plăceri momentane; a reuşit să creeze  un zid de înstrăinare  între tine şi Iubitul tă. Acum însă, asta nu mai reprezintă o problema pentru tine  fiindcă  publicului îi prezinţi poza unei Relaţii perfecte. Majoritatea celor Uniţi prin acest tip de Mariaj folosesc aceste poze-surogat salvând astfel  aparenţele.

citeste mai mult: https://www.totalschimbat.ro/2019/10/09/in-divort-cu-dumnezeu/

Reclame

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Despre ADMIN (4484 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: