Reclame
ULTIMELE STIRI!

Paula Seling: Zi de zi trăiesc convingerea că nimic nu pot să fac dacă nu e pe placul lui Dumnezeu; orice scriu raportez la voia Lui. Grija cea mare este ca ceea ce fac să nu fie împotriva Domnului. Caut răspunsurile prin rugăciune

”Zi de zi trăiesc convingerea că nimic nu pot să fac dacă nu este pe placul lui Dumnezeu; orice scriu raportez la voia Lui. Grija cea mare este ca ceea ce fac să nu fie împotriva Domnului”, mărturisește Paula Seling, artista care L-a căutat și L-a găsit pe Dumnezeu, într-un interviu pentru Ziarul Lumina. Cu modestia care o caracterizează artista spune că  a învățat să se țină la un pas în spate de marii artiști alături de care a evoluat, dar și că a învățat „să nu dea din coate”.  Iar în drumul pe care și l-a ales o ajută foarte mult cântecele religioase pe care le consideră „un medicament ce mă vindecă, mă înalță, mă liniștește”. „Simt chiar o „așezare” deosebită a vocii atunci când prin cânt mă rog lui Dumnezeu”, explică artista care va susține sâmbătă, 7 septembrie, un concert la Craiova, pentru tinerii ortodocși care participă în aceste zile  la ITO 2019.
„În relația cu Dumnezeu și cu Biserica, un rol important l‑au avut familia, educația de acasă, prezența fascinantă a bunicilor în viața mea. În casa lor am descoperit frumusețea și semnificația sărbătorilor sfinte. Îmi amintesc cum dragii de ei îmi povesteau despre aceste lucruri, iar eu îi ascultam încântată. Pot să spun că de mic copil mi s‑a sădit în suflet dragostea pentru Biserică, dar și dorința de a‑L căuta pe Dumnezeu. Cât privește aprofundarea, ea ține de stăruința fiecăruia. Nu aș vrea să intru în detalii, dar legătura mea cu Dumnezeu, cu Biserica, este specială și o cultiv frumos: îmi rostesc rugăciunile dimineața și seara, chiar încerc să mă rog și în restul zilei cu „Rugăciunea lui Iisus”, mă spovedesc, mă împărtășesc după cum o face orice creștin care vrea să se apropie de Dumnezeu cât mai mult. Recunosc că eu sunt o privilegiată în acest sens, deoarece mă ajută și cântecele religioase pe care le interpretez cu o dragoste aparte; pentru mine, această muzică reprezintă un medicament ce mă vindecă, mă înalță, mă liniștește. Simt chiar o „așezare” deosebită a vocii atunci când prin cânt mă rog lui Dumnezeu. E minunat!”, mărturisește în interviu Paula Seling.
„Ceru‑i sus, nu privi în jos”
Dincolo de orice, spune Paula Seling, prin muzica sa încearcă să aducă mesaje de care lumea are nevoie.
Reclame

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Despre ADMIN (4379 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

1 comentariu la Paula Seling: Zi de zi trăiesc convingerea că nimic nu pot să fac dacă nu e pe placul lui Dumnezeu; orice scriu raportez la voia Lui. Grija cea mare este ca ceea ce fac să nu fie împotriva Domnului. Caut răspunsurile prin rugăciune

  1. A republicat asta pe CrestinTotal.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: