Reclame
ULTIMELE STIRI!

Vine primăvara -Alexandru Fintoiu

Vine primăvara. Cu alai de flori sau nu, o așteptăm. Își întinde brațele înverzite spunând parcă, vreau să vă binecuvântez. Semne sunt. Nimeni nu știe ziua când începe, fără ca iarna să mai pună stăpânire pe noi. Dar știm că nu mai este mult.

Așa va veni și Hristos. Tot ca primăvara. Ne va binecuvânta. Ne va bucura atât de mult că din iarnă nici măcar amintire nu va mai rămâne. Pentru primăvară trebuie să fii pregătit. Nu toată lumea o apucă. N-are nevoie de lemne, flori sau căldură, ci de inimă.

De primăvară nu se bucură decât cei care o iubesc, cei care o apreciază, cei care o așteaptă. Pentru cine nu o dorește, primăvara trece ca și cum nu ar fi fost și nu are nimic special. Ca să te califici în primăvară, ai nevoie să te lupți, să te rogi, să nădăjduiești și să te sfințești.

Azi o vestește un ghiocel, mâine o predică, iminenta venire este trâmbițată și de natură și de om. Hristos vine. Primăvara vine. Ca să fii pregătit nu îți trebuie multe lucruri. Haina curată și sfântă nu o pui când e iarnă în șifonierul vieții. Ea îți ține de cald și când e ger.

Nu ai mare lucru de făcut decât să fii aproape de Hristos, cu El în inimă. Apoi, atunci când va veni, primăvara te va lua și te va învăța să zbori. Te vei duce din ce înce mai sus, acolo unde le stă bine fiilor și fiicelor de Împărat.

Hristos te va face să privești de sus, dar nu cu mândrie, ci cu responsabilitatea și lupta celui care știe de unde a plecat și cu modestia celui care conștintizează harul.

Primăvara va lua tot ce este al ei și-l va transforma în eternitate.

http://www.ciresarii.ro/index.php/vine-primavara-alexandru-fintoiu-2/

Reclame

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (3643 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: