Reclame
ULTIMELE STIRI!

Daniel Buzdugan, despre cei care Îl găsesc pe Dumnezeu în ultima clipa:„Când vedem că finalul e aproape nu ne mai mulțumim să fim descendenții maimuței„

A fost unul dintre cei mai vocali susținători ai religiei în școli. În vară, a fost amfitrionul ITO 2017 (Întâlnirea Tinerilor crestini) de la Iași. Cunoscutul realizator de la Radio Zu, Daniel Buzdugan, a dovedit că știe să se raporteze la modelul divin prin tot ce face. Sinceritatea discursului, modestia și umorul îl califică drept un bun creștin, de la care tinerii ar putea lua aminte. Într-un mesaj postat pe Facebook Daniel Buzdugan arată, relatând o discuție personală, cum și cel mai încrâncenat ateu Îl poate găsi pe Dumnezeu în pragul morții.

Redăm mai jos textul postat de Daniel Buzdugan:

„Noaptea trecută am vorbit vreo oră la telefon cu un prieten neurochirurg în Germania și printre multe altele mi-a povestit despre un pacient de-al lui aflat pe patul de moarte, care și-a trăit toată viața ca ateu, iar acum în actuala situație a aruncat din brațe ideea cum că ne-am trage din maimuțe. Fiind conștient că era pe ultima sută de metri, omul a început să se și roage lui Dumnezeu, cerând sfaturi de la personalul spitalului.

Atunci când vedem că finalul e aproape nu ne mai mulțumim să fim descendenții maimuței. Omul întreba cu disperare personalul medical: ,, voi muri cu-adevărat? Există un Dumnezeu care mă judecă? Am făcut bine ce am făcut? Voi fi chinuit, rugați-vă pentru mine după ce nu voi mai fi, că ai mei nu cred în nimic”.

Citeste mai mult: http://newshalom.net/

Reclame

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Despre ADMIN (4379 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: