Reclame
ULTIMELE STIRI!

Cea mai mare tragedie!

Îți tai un deget, e o nenorocire. Auzi ca un prieten e grav bolnav, e dureros. Îți ia foc casa, e tragic. Însă cel mai tragic e să nu rămânem în Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne părăsească Dumnezeu, să se depărteze de noi!
Samson a ajuns o epavă fiindcă a părăsit Cuvântul Domnului. Credea ca Dumnezeu este cu el. A încercat să facă la fel ca până atunci dar Dumnezeu s-a depărtat de el fiindcă mai întâi Samson a părăsit Cuvântul Domnului.
Ochii scoşi, în lanțuri mai rău ca un câine, sclav, bufon …. De ce? Fiindca Samson nu a rămas în Cuvânt şi din acest motiv Dumnezeu nu a mai fost cu el.
Unii se pot întreba „cum a putut Dumnezeu să fie atât de crud încât să-l părăsească?” Răspuns: Samson a părăsit Cuvântul Domnului şi atunci Dumnezeu l-a părăsit şi El. Samson şi-a ales situația jalnică, singur a ieşit de sub cupola harului şi a suportat consecințele neascultării de Dumnezeu.
Dumnezeu nu ne-a dat un cec în alb. Să nu credem că Dumnezeu rămâne cu noi dacă noi nu respectăm Cuvântul Său.
Dumnezeu e cu noi câtă vreme noi zicem „Doamne, Doamne!” Nu! Dumnezeu e cu noi fiindca noi credem. Nu! Şi dracii cred şi sunt îngroziți! Dumnezeu e cu noi dacă zicem: „Doamne, Doamne”, credem şi trăim voia Lui exprimată în Scripturi!
Să nu ne rătăcim de la Scripturi!

Sursa: https://albfaragri.blogspot.com/2019/01/cea-mai-mare-tragedie.html?m=1

Reclame

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (3519 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: