Reclame
ULTIMELE STIRI!

Doi soţi din Bistriţa-Năsăud au 11 copii și 224 de nepoţi și strănepoţi. Cel mai mare are 69 de ani!

O familie dintr-un sat bistriţean este demnă de Cartea Recordurilor! Cei doi soţi care trăiesc una dintre cele mai longevive poveşti de iubire, cel puţin din ţara noastră. Sunt împreună de decenii. Şapte mai exact. Au 11 copii împreună şi nu mai puţin de 224 de nepoţi şi strănepoţi. Atât de mulţi că uneori nici chiar ei nu le mai ştiu numărul!

Pare că tot satul s-a adunat în această casă. De fapt, mai multe sate. Doar că pe oamenii de aici îi leagă mai multe decât am crede. Cu toţii sunt rude. Povestea familiei Rus din Parva începe cu Ioan şi Dochia. Au aproape 90 de ani de viaţă. Pe care o trăiesc împreună de şapte decenii încoace.

Ne-a plăcut unul de altul, şi ne-am luat, am făcut o casa şi o familie. Am avut numai 18 ani când ne-am luat! Câteodată n-am avut aşa minte!

11 copii s-au născut din dragostea lor. I-au văzut crescând, însurându-se şi chiar îmbătrânind alături de ei. Cel mai mare are acum 69 de ani.

Când vine vorba despre nepoţi, cei doi pare că le-au pierdut numărul.

 Îi cunosc pe oamenii aştia de când eram copil, am crescut alături de ei, sunt niște oameni deosebiţi și mi se pare ca așa repede au trecut aia 70 de ani, ca şi când a trecut o zi – Ioan Strugari, primarul comunei Parva

Sătenii se mândresc cu vecinii lor şi sunt siguri că, dacă nu ar fi atât de ocupaţi cu nepoţii, cei doi ar putea aplica pentru un loc în Cartea Recordurilor pe care l-ar şi câştiga.

https://observator.tv/social/

Reclame

Sustine – Doneaza. Dumnezeu te va rasplatii!

Sustine – Doneaza

Sustine – Doneaza

$1.00

Despre ADMIN (3345 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: