Reclame
ULTIMELE STIRI!

Cristian Ionescu: “ULUIALA LOR

Nu mă refer direct la pasajul din profetul Ioel, dar se potrivește întrucâtva.
Recent (de câteva săptămâni), observ tot mai multe mirări exprimate în diferite medii de informare: știri, documentare, articole, comentarii etc.
În sport, în politică, în economie, industrie, peste tot…
Întrebările cu pricina au de a face cu constatări pertinente, dar și cu un spirit impertinent, la granița inconștientului.
De exemplu, câteva titluri și comentarii după Campionatul Mondial reflectau nedumerirea că o mare parte a naționalelor europene este de origină africană. Va să zică, unde sunt francejii?…
Invadarea Europei de către refugiații musulmani reprezintă o altă dilemă existențială, cu ramificații politice, religioase și economice.
În ultimii ani am aflat că toată lumea spionează și este spionată de toată lumea, că media a părăsit de mult spațiul obiectivității, devenind o mișcare ideologică aservită, că nimeni nu mai pricepe nimic despre ce se întâmplă, adică imoralul Trump ține cu pocăiții, corectul Iohannis habar nu are de Dumnezeu și de Biblie, corupții vor referendum pro familie, avem ambasadă la Ierusalim, poate le dăm și Templul, dar acest act este de fapt opera lui Anticrist…
Mare confuzie!
Reclame
Despre ADMIN (3054 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: