Reclame
ULTIMELE STIRI!

O IUBIRE DE-O VARĂ – ȘTII CE SPUN?!

Man hand touching the screen

Să fie oare un experiment? Nu, poate e o joacă ”inocentă”. Hmm… dar dacă poate fi chiar ceva serios?! Fie ce o fi, iau că îmi place. Dar oare cât va dura?! Nu se poate întâmpla nimic rău… până la urmă poate va fi o poveste frumoasă.

Iubirea de-o vară nu este iubire! De ce să mă mint singur răspunzându-mi la întrebările de mai sus? De ce mi-aș face atâtea filme în mintea mea pentru ca, mai apoi, să rămân dezamăgit?! Adevărata dragoste nu se caută doar în vacanțe. Relațiile de o perioadă scurtă, începute din egoism și satisfacere personală nu sunt experiențele care să te conducă spre adevărata dragoste, ele sunt doar eșecuri care deseori duc la stricarea unor prietenii. Însă cel mai important lucru pe care îl vei pierde va fi integritatea ta și încrederea pe care ceilalți o (mai) pot avea în tine. Mai grav de atât, îți poți pierde chiar încrederea în tine…

Este trist faptul că cifra relațiilor care au fost în trecut sunt o mândrie pentru unii. Nu contează dacă în urmă s-au lăsat inimi frânte, lacrimi sau speranțe spulberate. Până la urmă îți zici – era doar ceva copilăresc, nu trebuie luat chiar atât în serios. Și cifra mândră a relațiilor avute crește direct proporțional cu durerile lăsate în spate… Trist!

Dragul meu, majoritatea fetelor pun foarte repede suflet în relația pe care o începeți. De ce îți place să te avânți spre relație nouă când încă nu te vezi capabil să-ți stabilești prioritățile tale în viață?! Deseori ochii văd, inima cere, dar ești sigur că totul se rezumă la atât? Ce ai învățat din atâtea ”iubiri” de moment? O relație nouă, nu reprezintă o încercare nouă de a te mulțumi pe tine… deja va fi vorba despre voi – cât să ne mai bălăcim în egocentrism?!

Draga mea, am observat în ultima vreme că ești aceea care iei inițiativa de foarte multe ori. Tu dai solicitarea de prietenie, tu scrii primul mesaj sau transmiți un salut. Tot tu încerci să afli cât mai multe detalii despre el – chiar nu îți mai place să fi cucerită?! Când faci asemena lucruri, poți fi ținta sigură a unei relații care să se finalizeze cu dezamăgire. Vreau să te mai asigur de un adevăr: sunt situații în care și tu lași băieții cu speranțele năruite și visele spulberate – nu ești scutită de acest lucru…

Iubirea de-o vară poate fi o adevărată iubire dacă aceasta va ține și toamna și iarna, crescând și înflorind mai mult primăvara – an după an.Indiferent de anotimpul vieții tale, nu este greșit să cauți iubirea, dar caut-o atunci când îi vine vremea. La vremea hotărâta a dragostei adevărate, vei observa că nu doar vara va fi anotimpul ei, ci te vei bucura de acesta în toate etapele vieții tale.

Nu ești de condamnat că ai greșit până acum, dar încearcă să îndrepți toate neorânduielile din viața ta! Nu stârni sentimentele dacă acestea nu există – nu vor avea nicio continuitate.

Flavius AVRAMESCU

http://partascuhristos.com/editorial/o-iubire-de-o-vara-stii-ce-spun/

Reclame
Despre ADMIN (3249 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: