Reclame
ULTIMELE STIRI!

„E ceva cu banii. Ceva care ne desparte de Dumnezeu”

Un pui de „antreprenori în serie” (cum obișnuiește să își numească părinţii), Julian Archer a mers pe calea deschisă de ei până a ajuns în clubul celor mai bogaţi 1% ai planetei.

Despre viaţa lui de dinainte să se dedice misiunii de a-i învăţa pe creștinii practicanţi cum să își gestioneze finanţele astfel încât să prospere atât în privinţa credinţei, cât și a finanţelor proprii, Archer povestește lucruri de necrezut: „Am escortat dealeri de droguri prin Italia, am negociat cu teroriști în Himalaya, am mângâiat tarantule în Argentina și am mâncat glanda salivară a unui mânz.” Dar toate acestea, spune el, fac parte din trecut, în timp ce prezentul l-a dedicat „pasiunii numărul unu: a-i ajuta pe oameni să își deschidă pe deplin inima faţă de Iisus”.

L-am cunoscut pe Julian Archer la o convenţie a oamenilor de afaceri adventiști. În faţa unui public de câteva sute de persoane, Archer a vorbit bine structurat, documentat, convingător și demn despre creștinii care dezvoltă „strabism” spiritual din cauza faptului că au un ochi la Hristos și unul la bani. Miza lui era să descopere răspunsul la întrebarea: „Este posibil să fii stabil din punct de vedere financiar fără să falimentezi din punct de vedere spiritual?” Iar pledoaria pentru un „da” onest i-a asigurat o sală plină la seminarul în care promitea să detalieze de ce un afacerist ca el crede că „banii se aseamănă cu balega”. Chiar și după ce a explicat că, „dacă îi aduni, încep să duhnească, dar, dacă îi împrăștii, pot să înmulţească rodul”, am rămas curioasă să aflu mai multe despre filosofia lui privind banii.

Aţi scris o carte cu titlul Ajutor! Am fost binecuvântat!. Ce înseamnă acest titlu?

În mod normal, când ne gândim la binecuvântări, ne imaginăm numai lucruri bune. Ni le dorim și ne rugăm pentru ele, iar lucrul acesta este perfect normal. Dumnezeu dorește să ne ofere binecuvântări, pentru că suntem copiii Lui, însă modul în care noi tratăm acele binecuvântări este foarte important. Dacă primim acele binecuvântări fără să ne umplem inimile cu ele, ci, din contră, le împărţim cu cei din jur, atunci totul este în regulă. Însă uneori primim binecuvântări și ne agăţăm de ele și începem să ne închinăm la daruri, nu la dătătorul lor. Și descoperim, așa cum eu însumi am descoperit în viaţa mea, că devenim „distrași” de binecuvântările materiale.

Eu am avut mai multe afaceri care fuseseră foarte binecuvântate de Dumnezeu. Dar pentru mine acele binecuvântări erau o distragere de la ceea ce e cu adevărat important. Îmi doream mai mulţi bani, mai multe lucruri, iar faptul acesta îmi consuma din timpul pe care aș fi putut să îl petrec cu Dumnezeu. Și, deși nu eram o persoană profund materialistă, eram foarte ocupat. Așa că afacerile mele, care erau o binecuvântare, îmi furau timpul pe care aș fi vrut să îl petrec cu Dumnezeu, timpul de care aveam nevoie pentru a avea o relaţie cu Dumnezeu.

De aici vine titlul: Ajutor! Am fost binecuvântat! și subtitlul: „Cum să previi transformarea binecuvântărilor lui Dumnezeu în blesteme”. Pentru că, așa cum spuneam, El vrea să ne binecuvânteze, dar contează cum răspundem noi.

Și, din experienţa dumneavoastră de viaţă, care ar fi cea mai bună formă în care putem răspunde la binecuvântările lui Dumnezeu?

Să le dăm altora. (Râde.) Nu pe toate, desigur. Trebuie să mâncăm, să ne îmbrăcăm, să trăim, să ne îngrijim familiile. Dar să nu le tot adunăm, ci să continuăm să le împărţim cu cei din jur, atunci când simţim că Duhul Sfânt ne îndeamnă să oferim unei persoane, unei fundaţii sau unei organizaţii care are nevoie. Să oferim. Și să facem din dăruire un proces continuu. Aceasta, pe scurt. Însă lucrurile merg mai adânc decât atât.

Când aveam afacerile despre care vă spuneam, obișnuiam să donez cu generozitate. Însă eram atât de ocupat, încât nu puteam să îmi fac timp pentru Dumnezeu. Așadar eram ocupat să fac bani și eram ocupat să dau bani, dar pentru Dumnezeu nu aveam timp suficient. Așa că una dintre cele mai importante lecţii din experienţa mea este că, pe măsură ce binecuvântările noastre cresc, la fel trebuie să crească și calitatea relaţiei noastre cu Dumnezeu. Să ne rugăm mai mult pentru abilităţi, înţelepciune, echilibru în vieţile noastre, în loc să fim concentraţi pe binecuvântări. Și distragerea despre care spuneam nu vine obligatoriu doar în domeniul afacerilor. Poate fi vorba de carieră, de studii sau de multe alte lucruri.

Deci orice te ţine ocupat poate să devină un blestem…

Da, poate deveni „dumnezeul” tău.

E un pic ciudat să vorbim despre pericolul abundenţei materiale într-o ţară care se află în continuare într-o tranziţie de la comunism la democraţie, iar românii s-au învăţat să vorbească despre sine în termenii sărăciei, nu ai bogăţiei. Credeţi că această capcană a binecuvântărilor ar putea să se deschidă și în faţa lor?

Da. Se spune despre bogăţie că este relativă. Dacă cineva câștigă anual 1 milion de dolari, atunci pentru el ispita este să muncească și mai mult, ca să câștige 2 milioane. Dar exact prin același proces trece cineva care câștigă 1.000 de dolari pe an și care dorește să câștige 2.000 de dolari pe an. Și nu e nimic rău în a dori să crești de la 1.000 la 2.000 sau de la 1 milion la 2 milioane, dar, dacă acesta este obiectivul care îţi absoarbe toată concentrarea, dacă se transformă în răspuns la întrebarea: „De ce sunt eu aici?”, „De ce mă trezesc dimineaţa?”, atunci lucrul acesta este dăunător pentru relaţia ta cu Dumnezeu. Deci, fie că vrei să treci de la o căsuţă foarte micuţă la o casă cu un dormitor în plus, astfel încât copiii tăi să aibă suficient loc, fie că vrei să crești de la o moșie întreagă la o proprietate și mai mare sau să ai o proprietate în plus, tentaţia poate fi aceeași. Deci lucrurile sunt relative.

Care ar fi atunci criteriul după care să ne echilibrăm, ca să nu fim nici în extrema idolatrizării banilor, dar nici în cealaltă, în care practicăm o viaţă la limita subzistenţei?

E o întrebare foarte importantă fiindcă îmi permite să spun un adevăr important: nu există mântuire prin sărăcie. Iisus nu a spus: „Fii sărac și vei fi mântuit.” E adevărat că El a spus că, dacă ești bogat, este foarte greu să fii mântuit, dar nu a spus: „Prin urmare, trebuie să fii sărac, iar dacă ești sărac, vei fi mântuit.” Din contră, Biblia este plină de relatări care demonstrează că Dumnezeu dorește să ne împlinească orice nevoie. Apa noastră, mâncarea noastră, adăpostul nostru, îmbrăcămintea noastră. El a promis că le va asigura pe toate acestea poporului Său, care Îi este credincios. Deci trebuie să fim foarte atenţi, să nu cădem în zona legalismului.

În cer vor fi și oameni bogaţi, și oameni săraci. Vor fi tot felul de oameni. Fiindcă intrarea în rai nu depinde de nimic altceva decât de acceptarea lui Iisus Hristos și a jertfei pe care El a făcut-o pentru noi. Nu depinde de cât oferi tu: 10%, 20%, 50%. Ţine doar de faptul de a-L cunoaște pe Iisus Hristos. Însă atunci când Îl cunoști pe Iisus Hristos, lucrul acesta influenţează cât de mult oferi, cât de generos ești, cât de mult îţi pasă. Și vei descoperi că îţi dorești să oferi mai mult. Îţi va veni natural. Vei vedea o nevoie și vei simţi nevoia să ajuţi cu ceea ce ai.

Ce înţelegeţi dumneavoastră prin „a dărui”?

Suntem chemaţi să fim administratori buni ai banilor, ai timpului (Dumnezeu ne-a dat tuturor câte 24 de ore în fiecare zi și așteaptă ca noi să ne ocupăm de acel timp cu responsabilitate), ai talentelor pe care El ni le-a dat – cineva poate fi sărac, dar poate avea o voce frumoasă. Acea persoană trebuie să fie un administrator bun al acelui dar. Și să îl folosească pentru gloria lui Dumnezeu la fel cum cineva bogat material trebuie să își folosească bogăţia pentru gloria lui Dumnezeu. Și apoi avem sănătatea. Dacă Dumnezeu ne-a oferit sănătate, trebuie să o folosim pentru El. Așa că, în privinţa dăruirii, definiţia mea este aceasta: atunci când Hristos intră în inima mea, lucrul acesta influenţează modul în care îmi administrez banii, talentele, timpul și sănătatea. Sunt cele patru lucruri pe care le putem dărui celor din jur. Oricine poate dărui. Nu este ceva rezervat doar unei anumite categorii de oameni. Pentru că toţi avem aceste patru bunuri pe care le administrăm și pe care le putem folosi ca să îi ajutăm pe ceilalţi.

Unde intră sacrificiul în această definiţie? Este cumva o formă extremă/extremistă de dăruire?

Când eram în domeniul afacerilor, cum ne mergea bine, dăruiam mulţi bani. De fapt, dăruiam mai mulţi bani decât mulţi oameni din jurul nostru. Dar nu sacrificam nimic. Nu ne schimba viaţa cu nimic pentru că întotdeauna păstram suficient cât să avem o calitate a vieţii foarte bună. Dar erau oameni în jurul nostru care dădeau, numeric, mai puţin, dar care făceau sacrificii pentru a putea dărui. Unii își refuzau lor înșiși anumite lucruri pentru a putea oferi altor oameni. Noi întotdeauna aveam suficient pentru noi și pentru alţi oameni.

Dar cred că „sacrificiu” a ajuns aproape un cuvânt urât în creștinismul de azi. Azi este la modă evanghelia prosperităţii, care spune: „Dumnezeu vrea să fii bogat. Hai cu noi să înveţi toate abilităţile de care ai nevoie pentru asta!” Sunt tot soiul de motivaţionale creștine care te învaţă cum să te descurci în profesia ta, pentru că „Dumnezeu te vrea bogat”. Iar ideea de sacrificiu pur și simplu nu se potrivește în acest „model de creștinism”, dacă putem să-l numim așa.

Mișcarea adventistă, în schimb, ca să dau exemplu, a fost construită pe sacrificiu. Fondatorii bisericii au sacrificat enorm. Unii rămâneau câteodată fără mâncare suficientă timp de o săptămână întreagă doar ca să poată tipări următoarea ediţie din Semnele timpului și ca acea revistă să ajungă la oameni. Astăzi nu prea mai vedem așa ceva. Oamenii merg numai pe alternativa cea mai sigură: să ne fie cald, să fim bine hrăniţi, să fie totul sigur pentru noi. Dar cred că, într-un fel, am pierdut ceva pe drum.

Dar nu cumva menţinerea siguranţei personale este un mod de a demonstra acea administrare bună despre care vorbeaţi mai devreme?

Da, și Scriptura chiar ne învaţă că generozitatea nu este atât de mult despre cât dai, ci despre cât păstrezi pentru tine. Dacă dai totul, iar copiii tăi nu mai au suficientă mâncare, haine, adăpost, e posibil ca ei să își piardă credinţa, pentru că ei vor zice: „Mama și tata I-au dat totul lui Dumnezeu, dar mie nu mi-au dat nimic. Nu vreau să am nimic de-a face cu acel Dumnezeu.” Deci trebuie să găsim un echilibru între a da și a ne gestiona bine propriile finanţe, propriul viitor. Și să ne îngrijim de viitorul nostru. Biblia abundă de exemple în sensul acesta. În cartea Proverbele ni se spune că „cel înţelept lasă o moștenire nepoţilor săi”. Acestea sunt toate lucruri de care trebuie să ţinem cont atunci când ne gândim cât să oferim sau cât să păstrăm.

CITESTE MAI MULT: https://semneletimpului.ro/religie/crestinism/crestini/e-ceva-cu-banii-ceva-care-ne-desparte-de-dumnezeu-interviu-cu-julian-archer.html

Reclame
Despre ADMIN (3165 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: