Reclame
ULTIMELE STIRI!

În lumina harului, merit cel mai bun soț

Da, iar despre căsătorie. Doar o iau puțin diferit.

Îmi aduc aminte de copilăria mea. Nu am fost un copil rău. Chiar nu am prea făcut boacăne. Pot spune că meritam ceea ce primeam de la ai mei, și poate, mult mai mult. Dar, analizând, chiar nu meritam să primesc dragostea lor. Deși nu am dat foc la casă, uneori mi-am dorit să îmi schimb părinții. O acțiune e la nivelul minții, alta la nivelul faptelor. Tot acolo.

Am crescut. Mi-am pus limite fizice. Dar pe care eram la un pas să le fac scrum. Am intrat în vizorul unor băieți doar pentru că nu a fost un anumit ”EL” înainte. Așa de mult am ajuns să urăsc această mentalitate că îmi doream să fi fost cândva un ”EL” să o dau în bară, că așa să fiu aleasă nu pentru trecut, ci să fiu văzută ca un cadou pentru ce sunt azi și ce pot fi mâine.

Mi-am auzit de multe ori: ”eu nu merit un soț așa bun ca tine.”

Deși părea că mi se spune ceva frumos, nu era. Eu nu sunt vinovată că nu am experiență în a ține de mână, în a săruta, în a mai știu eu ce. De aceea nu mă judeca. Și știi de ce?

Nu sunt mai bună decât tine, cea care poate ți-ai și pierdut virginitatea. Și știi de ce?

Că în lumina Crucii toate suntem la fel. Păcatul e păcat. Și nu e doar o teorie din asta care să mă scoată pe mine și să te facă pe tine să te simți bine.

Nu.

Și eu credeam că merit un soț bun, un soț care să nu fi avut un trecut tumultos, un soț de nota 10. Dar îmi dădeam seama pe cum mă uitam mai mult cât de greșit îl înțelegeam pe Dumnezeu. El nu m-a ales pe mine în baza traceutului meu de 10, ci în baza jertfei Sale. Și atunci eu de ce să aleg un soț în baza a ceea ce merit și nu în lumina Crucii?

Aici e toată frumusețea lui Dumnezeu.

El ne dă ceea ce avem prin har, dar ne cheamă să trăim în așa fel încât să nu disprețuim harul.

Stăteam azi și mă gândeam la ceea ce sunt. Nu sunt mult. Nu am un trecut în care să apară 50 de băieți. Dar când apare un EL treptat, da, treptat, trebuie să îl lași să te cunoască. Să cunoască și părți din suflet neștiute de alții. Trebuie să îi oferi transparență. Și uitându-mă mă la mine azi, m-am speriat.

Dragilor,

să nu credeți că unele merită un soț mai bun, doar pentru că nu au avut prieten. Sunt diferite lupte, sunt diferite păcate. Eu vreau un soț bun, un soț bun pentru mine. Poate că soțul meu ție îți va părea un om greu de înțeles. Și poate așa voi spune și eu despre al tău.

Nu cred în predestinare. Cred în alegere. Dar cred și în dar. Cred că în ziua în care îl voi primi, da, eu îl voi alege, dar acea alegere va fi un dar nemeritat.

Pare ilogic.

Nu îți știu trecutul, dar știu că pe Golgota a fost șters orice păcat. Și în lumima harului, tu, da, tu meriți un soț bun. Un soț alături de care să faci din ce ai un colț de rai.

CITESTE MAI MULT: https://www.boradoroteea.com/

Reclame
Despre ADMIN (3165 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: