Reclame
ULTIMELE STIRI!

Mașina și lupii – Vladimir Pustan

Niciodată n-am fost mai înfricoşat ca în seara aceea. Coboram de la o cabană din Munţii Apuseni, unde lucram, târând după mine prin zăpadă un brad legat cu sârmă. Crezusem că o să ajung pe lumina zilei acasă şi mă gândeam că mai am timp să împodobesc bradul cu globurile ce le mai aveam încă din vremea copilăriei.
Zăpada grea şi mare mi-a îngreuiat însă marşul, deja începea să se facă seară, iar îngrijorarea mă ţinea de gât strângându-mă cu o zgardă rece cu tuşeu de moarte. Era zona lupilor, ţara lor, obiceiurile lor, or eu n-aveam nici chibrituri la mine. În nopţile în care stăteam în cabană îi vedeam prin geam la lumina lunii, jucându-se până când joaca devenea însângerată şi cel mai rănit dintre ei era sfâşiat în câteva secunde.
Transpiraţia îmi devenise rece, iar rugăciunile strivite între dinţi deveneau tot mai intense. O rugăciune la un pas.
Atunci a sosit în spatele meu, neverosimil, fără să o aud, o maşină. A oprit. „Pot urca?”. „Da!”. „Şi bradul?” „Şi bradul”. Era cald în maşină, iar casetofonul cânta „Primăvara” lui Vivaldi. M-a dus până acasă…
O omenire întreagă mărşăluieşte prin zăpada păcatului, în amurgul universului, târând după ea bradul speranţei. Pe margini lupii iadului adulmecă, cu nările fremătânde, căderea…
Satan şi-a trimis şi haitele de rezervă, ştiind că a mai rămas puţin şi va veni eterna primăvară, dar până atunci zăpada e însângerată, iar morţii neîngropaţi.
E nevoie de maşină caldă aducătoare de speranţă şi viaţă. O maşină cu numărul BH 99 BIS adică Bihor (sau judeţul tău), 99 de oi lăsate în ţarc şi fuga după oaia dintre lupi şi BIS de la Biserica lui Hristos.
O maşină care n-are voie să stea înzăpezită pentru că iarna nu-i ca vara. Iarna sunt lupi.
Discuţii teologice şi bizantine de tipul „Ce culoare să aibă maşina?”, „Ce combustibil?”, „E bune bujiile americane (worship)?”, „Nu era mai bine cu Dacia 1100?” („Mai adă Doamne acele vremuri din trecut”) duc la zăpezi însângerate, morţi albe, vise spulberate, lupi mulţumiţi.
Ieşiţi din zăpadă! Scoateţi maşina din garajul confortului nepăsării, fricii. Proclamaţi anul 2018 anul de luptă contra lupilor şi a maşinilor cu cauciucuri de vară.

http://www.ciresarii.ro/index.php/masina-si-lupii-vladimir-pustan/

Reclame
Despre ADMIN (3098 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: