Reclame
ULTIMELE STIRI!

Video Mike Pence în vizită la Zidul Plângerii, principalul loc sfânt al iudaismului şi ultimul vestigiu al celui de-al doilea Templu al lui Solomon, în Ierusalimul de Est.

Vicepreşedintele american Mike Pence s-a recules marţi la Zidul Plângerii de la Ierusalim, loc sacru al iudaismului, la fel cum făcuse şi preşedintele Donald Trump în timpul vizitei din mai 2017, relatează AFP. Mike Pence, purtând o kippa neagră pe cap, s-a sprijinit un moment cu mâna de zid, apoi a aşezat, conform tradiţiei, o bucată de hârtie în interstiţiile aflate între pietrele erodate de timp.

‘O adevărată sursă de inspiraţie’, a declarat apoi Mike Pence despre acest moment. În cartea de onoare, vicepreşedintele american a scris: ‘Este o mare onoare să te rogi în acest loc sfânt. Dumnezeu să binecuvânteze poporul evreu şi Dumnezeu să binecuvânteze mereu statul Israel’.

Mike Pence, creştin fervent, a repetat astfel gestul făcut de Donald Trump în mai 2017, primul preşedinte al SUA care s-a recules la Zidul Plângerii. Zidul Plângerii se află în Ierusalimul de Est, cucerit de Israel în 1967 şi apoi anexat. Ţinând cont de suveranitatea disputată asupra Ierusalimului de Est, predecesorii lui Trump au evitat vizitele la Zidul Plângerii.

Afla mai mult – ANTENA 3

VP Mike Pence visits the Western Wall in Jerusalem. Jan 23, 2018. VP Pence in Jerusalem

via: https://rodiagnusdei.wordpress.com

Reclame
Despre ADMIN (3165 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: