Reclame
ULTIMELE STIRI!

Intervenție în competența națională a statelor membre ale Uniunii Europene: România NU este obligată să legalizeze căsătoriile gay, dar TREBUIE să acorde drept de ședere soților de același sex

Noțiunea „soț” cuprinde, din perspectiva libertății de ședere a cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor lor, soții de același sex, a arătat recent avocatul general Wathelet, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), într-o speță care privește România.
Curtea Constituțională a României (CCR) a solicitat instanței europene să clarifice dacă termenul „soț” poate fi interpretat și ca „membru al familiei” chiar dacă este vorba de o persoană de același sex căsătorită, într-un stat membru, cu un cetățean român sau al Uniunii Europene. Solicitarea CCR vine după ce autoritățile din România au refuzat să recunoască relația de familie dintre un bărbat de cetățenie română căsătorit în Belgia cu un bărbat de cetățenie americană.
Deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria între persoanele de același sex, ele nu pot împiedica libertatea de ședere a unui cetățean al Uniunii prin refuzul de a acorda soțului său de același sex, resortisant al unei țări terțe, un drept de ședere permanentă pe teritoriul lor, este concluzia avocatului general Melchior Wathelet.
Deși statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze căsătoria între persoanele de același sex în ordinea lor juridică internă, ele trebuie să respecte obligațiile care le revin în temeiul libertății de circulație a cetățenilor Uniunii, arată concluziile avocatului general Melchior Wathelet.
Despre acest caz a avut o opinie și avocat Ana – Corina Săcrieru. Pe pagina sa de Facebook, aceasta a scris că „nu este adevărată susținerea vehiculată în sensul că, in general, CJUE ar pronunța hotărârile in conformitate cu opinia Avocatului General”.
citeste mai mult: https://www.activenews.ro
Reclame
Despre ADMIN (3054 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: