Anunțuri
ULTIMELE STIRI!

Florin Ianovici: Astăzi Mina mi-a dăruit o poezie

Mai înainte de toate să îl ai pe Dumnezeu în inimă. Când inima merge înainte, viața o urmeză. Cu o singură condiție: inima ta să îi aparțină Lui.

Mai apoi să ai un om care să te țină de mână. Viața e un drum plin de suișuri și coborâșuri și ai nevoie de o mână care să te sprijinească. Dar și atunci când drumul e lin și frumos ai nevoie de o mână. Ca să împărtășești.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru Domnul Isus Hristos, Împăratul inimii noastre.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru omul de lângă mine, tovarășul de viață, de jug, omul care îmi ține mâna la bine și la greu.

Astăzi Mina mi-a dăruit o poezie.

IUBIREA MEA….

Iubirea mea cu iz transcedental
Privesc la tine acum şi peste veacuri,
Dar într-un punct de-a dreptul cardinal,
Mă podideşte plânsul şi n-am lacrimi.

Îţi văd uzura vremilor trecute
Privind spre Dumnezeu fără să ceri.
Ai vrea să dai, că timpurile-s scurte
Şi vei vedea ce ţi-o fi dat să iei.

Iubirea mea, a început sfârşitul.
Pământul ne învârteşte mult prea tare.
Când luăm în braţe orice bucurie,
La scurtă vreme arde şi ne doare.

Tu ai văzut că a îngheţat condeiul?
Trăirea de acum nu are nume.
Şi-n jocul ăsta, neînţeles al vieţii
Se vede poarta dincolo de lume.

O să ne pară bine pentru toate,
De tot destinul ăsta care doare
Şi ne împinge pe cărarea strâmtă
Păşind din întristare în întristare.

Iar eu…mă clatin. Tu mă ţii de mână.
Din când în când mă uit în ochii tăi,
Să mă întăresc citind din nou povestea
Pe care Dumnezeu a pus-o-n ei.

Mina Ianovici

https://www.facebook.com/florinianovici

Anunțuri
Despre ADMIN (2057 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: