Anunțuri
ULTIMELE STIRI!

De ce îi plângeți pe oameni numai după ce mor?

Ne-am obișnuit să vedem în jur oameni care au început să plângă pe alții care au murit, care nu mai sunt printre noi. Ne-am obișnuit să stăm îndoliați, sau cu haine întunecate la culoare pe noi, în jurul nostru, pe cap, sau oriunde în altă parte… ca să spunem și altora că suntem îndurerați, îndoliați se vede clar că am fi, dacă suntem în negru.

Astăzi în stație am văzut un alt lucru care m-a frapat, și care este chiar un contrast cu ceea ce am scris mai sus. O tânără de circa 19-20 de ani, îmbrăcată în negru, cu un rucsac de culoare închisă pe spate, s-a apropiat de un bărbat de vreo 58-62 de ani și fata i-a sărit la gât și el a sărutat-o pe obraji.

După ce fata s-a coborât de pe gâtul bărbatului, el s-a aplecat spre ea și a sărutat-o din nou pe obrazul stâng. Mă gândeam… ce întâlnire ciudată. Nu puteam să îmi dau seama dacă el era tatăl sau o rudă apropiată a fetei, eram în fața unei școli și am avut impresia că el ar fi fost, cândva, un învățător, un profesor pentru această tânără. Cine știe?

Dădea din mâini și îi explica ceva, apoi el a scos din buzunar ceva care mie mi s-a părut că este un pachet de șervețele să îi dea fetei. Deja simțeam, de la scurta distanță la care mă aflam și eu, că lucrurile se tensionaseră. Ceva fusese răscolit, ceva dureros a fost reamintit… ceva s-a întâmplat acolo.

Numai că mi-a venit autobuzul cu care trebuia să merg mai departe și nu am mai prins continuarea. Am văzut de fapt că acel pachet nu era de șervețele, era de țigări, și fata a luat una și a dus-o spre gură, iar acel individ cred că urma să scoată o brichetă să o aprindă…

Era prea dureros să se exprime în public și cu fumul de la o stupidă țigară ar fi înfumurat tristețea sau negura de pe față, din suflet? Mă îndoiesc. Era îmbrăcată în negru fata, și el nu părea să exprime pe figura lui durere, tristețe, să simtă alături de ea ceea ce îi relata. Poate că e bine că nu am auzit conversația lor că aș fi scris altceva aici ulterior.

Imediat cum am urcat în autobuz am și uitat de ei. Parcă mă și deconectasem de realitatea șocantă – bine, nu chiar așa de șocantă, dar gestul fetei în public a fost destul de izbitor acolo la acea oră, mai ales că se vedea o diferență așa de mare de ani între cei doi, și îmbrățișarea părea mai mult de o îmbrățișare dintre o fiică risipitoare și tatăl ei, sau o fată risipitoare și ruda ei, sau o elevă infatuată și eroul ei din școală… oricare ar fi fost cazul celor doi. Evident era că ei doi erau vii, că mai puteau să se bucure de aer, de soare, de natură, de culorile toamnei, de viață. Dap, și de afurisita aia de țigară, aia a stricat toată atmosfera – părerea mea…

Am ajuns acasă și ascultam cum un individ îl lăuda și îl ridica în slăvi pe un coleg decedat de al lui din lumea mass-media, cum el a vrut să schimbe lumea, cum el avea o inimă mare, cum… și deodată individul a început să-l plângă, și să arate lacrimi, să își exprime emoțiile sale în public, în fața tuturor, fără sfială. Fusese copleșit de acel moment. Îl regreta oare? Îi simțea lipsa? Îl complăcea poate?

Avea dreptul să își verse oful. Avea libertatea să își reverse lacrimile și să regrete că nu a putut face mai mult pentru el, alături de el, pentru scopurile și viziunea pentru care se lupta acesta.

De ce îi plângeți pe oameni numai după ce mor?

Lacrimile noastre ne ajută doar să ne ușurăm. Să dăm afară acea presiune care este produsă de vestea că omul respectiv nu mai este cu noi, că i s-au terminat zilele, lucrarea, alergarea pe acest pământ. Lacrimile noastre nu îi impresionează pe prietenii sau pe apropiații noștri care au plecat la cele veșnice pentru că ei nu mai au cum să ne înțeleagă, nu simt alături de noi, nu ne sunt alături, nu ne strâng la obrazul lor să ne mai dea o sărutare. Și de fapt lacrimile noastre din aceste momente, de regret, de înfierbântare, de durere poate, de doliu, de adio, nu sunt adunate nicăieri, nu cad nicăieri pentru că sunt atât de fierbinți pe obraji încât se evaporă imediat cum ajung pe bărbia noastră.

De ce nu îi plângem pe oameni înainte să moară?

CITESTE MAI MULT: https://crestinismtrait.blogspot.ro

Anunțuri
Despre ADMIN (2057 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: