Anunțuri
ULTIMELE STIRI!

Drama lui Dumnezeu și tragedia victimelor de la Colectiv

35262278793_big-tragedie-la-bucuresti-26-persoane-au-decedat-si-peste-80-au-fost-ranite-intr-o-explozie-la-un-club-de-noapte„Au meritat să moară”, ar fi una dintre replicile cinice care sintetizează o anumită orientare pe rețelele de socializare. Cine este de vină pentru irosirea unor vieți tinere, într-un club în care s-a concentrat o întreagă neputință națională? Este o întrebare firească care stă suspendată pe buzele tuturor. Pe de o parte, oamenii s-au coagulat într-un spirit solidar, într-un gest impresionant. Pe de altă parte, opiniile s-au polarizat și radicalizat într-o atitudine oarecum de înțeles pe fondul frustrărilor, dar și al percepțiilor diferite cu privire la ceea ce s-a întâmplat.

În contextul mai larg al tragediei, conexiunile dintre Halloween, piesele interpretate și atmosfera specifică unor concerte de gen aproape că au venit de la sine. Astfel, acuzațiile au curs din două direcții diametral opuse, ambele tabere arătând că înțeleg mult prea puțin din complexitatea acestei drame.

Primele atacuri au venit din partea celor care nu par să fi fost prea sensibilizați de ceea ce s-a întâmplat. Au invocat mânia divină ca unică cauză pentru ceva ce nu ar fi fost deloc un accident. „Cea mai urâtă moarte: să arzi de viu slăvindu-l pe Satana …” este ideea promovată pe o platformă online. „Masacrul «Colectiv», cel mai mare sacrificiu satanic realizat în România”, susține alt site, idee care a beneficiat de multe comentarii favorabile. Din păcate, nu sunt singurele observații de acest gen. Speculațiile, conspirațiile, ipotezele cu miză religioasă și-au făcut loc ușor în cursa identificării potențialilor vinovați.

S-a conturat, astfel, o formă de nebuloasă spirituală („metafizică”, după cum se invoca într-un articol din presa scrisă) de care responsabili ar fi fost, în egală măsură, atât Diavolul, cât și Dumnezeu. Pare ciudată această asociere, însă, în opinia unora, Diavolul a fost prezent în rol de primadonă, adulat cu mult patos de cei aflați acolo. Lui Dumnezeu nu I-a mai rămas decât să răspundă provocării: „Moartea invocată de Halloween a venit, îngrozitoare, cu foc, fum și pucioasă, ca în Sodoma și Gomora”, spune un internaut. Cu alte cuvinte, Dumnezeu și Diavolul s-au confruntat la Colectiv, rezultatul fiind un adevărat măcel. În timp ce lacrimi sunt încă neșterse, această percepție face furori pe paginile de socializare. În schimb, ceilalți, îndurerați și mai puțin preocupați de întrebări metafizice, au răspuns prin mesaje pline de frustrare, înclinând balanța spre un Dumnezeu prezent în mijlocul tragediei, sub forma solidarității. „Dumnezeu nu se măsoară în plete şi muzica ascultată, se măsoară în actele unor oameni.” Ei au fost oamenii cu chip „demonic“ şi suflet dumnezeiesc, susține o jurnalistă Adevărul. Este vorba de cei care și-au sacrificat viețile pentru a-i salva pe alții din flăcări. Aici nu mai este vorba de rock și demoni, ci despre respectul față de viață și de dragostea față de semeni.

O tragedie și două perspective antagonice. De ce? Fiindcă pentru unii Dumnezeu este selectiv și arbitrar. Singurii iubitori de muzică rock care meritau să fie pedepsiți erau tocmai cei din clubul bucureștean. Acest gen de interpretare a unor tragedii este, de fapt, destul de comună. De regulă, este relativ simplu ca în spatele unei catastrofe să fie decriptată „mânia lui Dumnezeu”, mai ales atunci când nu este agreat stilul de viață al victimelor. Pe de altă parte, pentru alții, Dumnezeu (sau Providența) este mai degrabă un principiu decât o forță personalizată. De aici și ușurința cu care poate fi invocat Dumnezeu, în ciuda unor atitudini, evenimente sau comportamente cel puțin problematice. Și de o parte, și de cealaltă intervin vicii de logică sau de percepție, care pot fi scuzabile în situații tensionate precum cele încă în derulare. Însă tipare de gândire de acest gen nu sunt conjuncturale, ci constituie deja norme care coordonează existența umană.

Nu este deloc greu de arătat cu degetul. Și mai ușoară este inculparea victimelor. Însă, dacă în spatele oricărui incendiu se poate ghici o răzbunare divină, atunci ce s-ar putea spune de situația din anul 1930, atunci când o bisericuță din lemn din Costeşti, judeţul Argeş, a ars din temelii în  timpul unei slujbe din pragul Paștelui? „Au murit toți, 116 copii, tot tineretul satului”, a relatat unul dintre supraviețuitori. Sau cum se poate explica o situație mult mai recentă, atunci când într-o biserică mai mulți enoriași au fost trăzniți tocmai când se aflau la rugăciune? Printre ei erau și copii. Lista unor situații similare este deschisă, fapt care nu face decât să arate complexitatea unor probleme de această natură. Viața nu poate fi percepută doar în culori de alb și negru. Nu trebuie redusă doar la Dumnezeu și Diavol. Intervine în ecuație și omul, cu deciziile lui, cu erorile, percepțiile și liberul său arbitru. Distrugerile şi pierderile de vieţi omeneşti nu pot avea întotdeauna o cauză clară şi mai ales nu pot fi atribuite exclusiv lui Dumnezeu. Nu este nimeni beneficiarul unei revelații divine, ca să pretindă că posedă cheia decriptării absolute a modului în care își pune Dumnezeu amprenta asupra unui eveniment tragic.

Iar dacă în aceste zile au fost invocați binele și răul, Dumnezeu și Diavolul, vinovații și inocenții, poate că ar fi recomandată o scanare, fie și fugitivă, a unui episod relevant în contextul actual. Mulți din jurul lui Christos erau interesați să cântărească doza de vinovăție a unui număr de 18 inși asupra cărora căzuse un turn (este vorba de turnul Siloamului, prăbușit, se credea, din cauza păcatelor victimelor). Răspunsul christic nu a confirmat așteptările ascultătorilor, poate și pentru faptul că miza unor evenimente de acest gen depășește capacitatea umană de a înțelege. „Credeți că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți?“, a sunat întrebarea retorică a lui Iisus. În consecință, verdictele, oricât de bine argumentate ar fi, sunt doar exerciții speculative.

Poate că tăcerea este mai recomandabilă, mai ales în momente în care tragediile sunt intense. Și, de ce nu, poate se impune un moment de reflecție cu privire la rolul pe care îl jucăm fiecare în geneza oricărei drame umane. Pentru unii, Dumnezeu și Diavolul s-au sincronizat perfect la Colectiv. Pentru alții, însă, drama evidențiază disfuncțiile de sincronizare ale omului cu propriul Său Creator. „Te iubesc cu o iubire veșnică…”, sunt cuvinte ce răsună în prezent pe străzile și prin spitalele Bucureștiului. Îi aparțin lui Dumnezeu și nu se adresează (doar) sfinților.

http://semneletimpului.ro/

Anunțuri
Despre ADMIN (1673 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: